tion.ro Web analytics

Ştiri din Timiș

FOTO. Cum va arăta viitoarea parcare cu 200 de locuri din zona Gării de Nord din Timișoara
Firma care se ocupă de proiectarea parcării multietajate din zona Gării de Nord prezintă „conceptul arhitectural” după care ar urma să fie realizată aceasta. 3

Ştiri din Timiș

Paola Hidalgo, drumul din Venezuela în România. Povestea tinerei al cărei vis este să aducă aromele de acasă, la Timișoara
Paola Hidalgo s-a născut în Venezuela și nu s-ar fi gândit niciodată că va locui în România, însă destinul a făcut în așa fel încât să ajungă în Timișoara. Tânăra în vârstă de 27 de ani a absolvit Facultatea de Jurnalism, iar în clipa de față lucrează ca barista. Visul ei este să-și deschidă un local unde timișorenii și turiștii să poată degusta bunătăți din Venezuela. 3

Ştiri din Timiș

Mai multe cișmele, din care pot bea și animalele de companie, amplasate în câteva parcuri din Timișoara
Mai multe cișmele publice pentru apă potabilă urmează să fie amplasate în câteva dintre parcurile Timișoarei. Acestea vor avea două tăvi din oțel inoxidabil, una pentru oameni și cealaltă pentru animale de companie.

Ştiri din Timiș

Avertizare Cod Galben de ploi și vijelii în Timiș
Vremea va intra într-un proces semnificativ de răcire în zilele următoare, în întreaga ţară, potrivit ANM. Timișul intră sub avertizare Cod Galben de ploi și vijelii de marți de la prânz.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 16 aprilie 2024, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții, conferințe sau spectacole.

Dialoguri Sănătoase

Pacientul pediatric, „cel mai frumos pacient”. Discuție cu medicul Mihai Gafencu (I)
Deși are trupul mic și firav și e speriat când se îmbolnăvește, copilul este mereu cel care le dă tărie oamenilor din jurul său. Medicii pediatri au bucuria de a-i trata, dar drumul către vindecare este adesea presărat cu piedici. Acestea nu vin neapărat de la micuții bolnavi, ci de la cei din jur. Mai multe ne spune în prima parte a acestui interviu medicul Mihai Gafencu, directorul medical al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Alfred Simonis despre miliardele de lei care au ajuns în Timiș: „La București trebuie să impui respect”
În ultimii 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost ignorate când a venit vorba de investiții din fonduri guvernamentale, județul fiind mereu la coada listei banilor. Abordarea a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit prim-ministru al României, respectiv după ce Alfred Simonis a ajuns în funcția de președinte al Camerei Deputaților și Sorin Grindeanu în cea de ministru al Transporturilor. 5

Ştiri din Timiș

Horia Bugarin candidează pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviței
Marți, 16 aprilie, Horia Bugarin a anunțat oficial că va candida pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviței.

Capitală Culturală

Vizitatorii Muzeului Satului Bănățean vor avea audioghid la dispoziție
Muzeul Satului Bănățean va lansa joi, 18 aprilie, aplicația audioghid cu cod QR. Este vorba despre o aplicație gratuită pentru publicul larg disponibilă în magazinul Google Play și App Store, pentru sistemele de operare Android și iOS.

Ştiri din Timiș

Continuă seminarele Camerei de Comerț din Timiș. DSP și DSVSA, în fața agenților economici
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a găzduit marți cea de-a cincea întâlnire între reprezentanții deconcentratelor județene și agenții economici. Astăzi, prezentările au fost făcute de cei de la Direcția de Sănătate Publică Timiș și de la Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Timiș. Împreună, oficialii au răspuns întrebările celor peste 30 de participanți și au venit cu lămuriri, atât teoretice, cât și practice.

Ştiri din Timiș

Cum poţi curăţa bijuteriile cu diamante naturale sau pietre prețioase. Sfaturi de la specialiştii SABRINI
ADVERTORIAL. Fie că este vorba de un inel din aur cu Diamant natural, de o pereche de cercei cu Safire sau de o brățară tennis cu pietre prețioase, orice femeie are o relaţie specială cu bijuteriile sale, pentru că acestea sunt parte din „bagajul” prin care îşi exprimă stilul, personalitatea, preferinţele.

Ştiri din Timiș

Șapte oferte la licitația reluată pentru drumul de mare viteză Caransebeș – Lugoj
La finalul lui ianuarie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere relansase licitația pentru desemnarea firmei care să realizeze studiul de fezabilitate al drumului de mare viteză Caransebeș – Lugoj. Acum, această procedură a atras nu mai puțin de șapte oferte.

Mapamond

NASA a confirmat că un obiect de pe Stația Spațială Internațională a căzut peste o casă din Florida
Cei de la NASA au confirmat că ​obiectul căzut din cer care a străpuns acoperișul unei locuințe din statul american Florida a provenit de pe Stația Spațială Internațională, informează AFP, potrivit AGERPRES. 1

Mapamond

„Ne apropiem periculos de un accident nuclear” la Zaporojie, a avertizat şeful AIEA
„Ne apropiem periculos de un accident nuclear” la Zaporojie, a avertizat şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunțând recentele atacuri asupra centralei nucleare ucrainene, scrie AFP.

România

Cel mai mare exercițiu NATO de pe Marea Neagră, în plină desfășurare
Cel mai mare exercițiu NATO de pe Marea Neagră, organizat de Forțele Navale Române, se află în plină desfășurare. Alături de România mai participă 12 țări. 1

Ştiri din Timiș

VIDEO. Bicicletă furata din scara unui bloc din zona Torontalului
O bicicletă a fost furată din scara unui bloc din zona Torontalului. Cei care pot oferi informații sunt rugați să ia legătura proprietarul.

Eveniment

VIDEO. Descinderi ale mascaților la persoane care au adus ilegal deșeuri în România
Încă din 1 octombrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii din Timișoara ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt pe urmele unor persoane care au introdus ilegal deșeuri în țara noastră. 2

Ştiri din Timiș

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 16 aprilie
Marți, 16 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează semnalizările rutiere și reparații de drumuri.

Eveniment

Șoferița care a lovit un adolescent în zona Lipovei și a plecat, reținută de polițiști la Timișoara
Cazul care a devenit viral în mediul online a fost soluționat de oamenii legii. Extrem de speriată după ce fiul său a fost lovit pe o trecere de pietoni în zona Lipovei, o mamă nu a putut suna la 112 și nici nu a reținut numărul de înmatriculare. Situația a fost adusă în atenția polițiștilor de către medicul care l-a consultat pe băiat. 17

Capitală Culturală

Timișoara proiectată în viitor și discuții cu studenții despre perioada alegerilor, în cadrul atelierelor Funky Citizens
De la cafenele civice la sesiuni de verificare a informațiilor din spațiul public, Caravana Civică a celor de la Funky Citizens a început luni, la Cluj-Napoca, și se îndreaptă cu pași repezi spre Timișoara. Cetățenii implicați, care vor să afle cum să distingă informația de fake news și să participe la o cafenea cu focusul pe discuții despre cumunitate, se pot înscrie la evenimente gratuit.

Anunturi de pe Jobson.ro pentru judetul Timis

Capitală Culturală

„Cercul de cretă caucazian”, după textul lui Bertolt Brecht, în premieră la Teatrul Maghiar de Stat
Echipa Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara lucrează la o nouă premieră. Este vorba despre spectacolul „Cercul de cretă caucazian", după textul celebrului dramaturg german Bertolt Brecht, în regia lui Harsányi Zsolt.

Capitală Culturală

„Locul unde au înviat bunicii”, cea mai nouă expoziție de la Muzeul Satului Bănățean
Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde găzduiește expoziția personală de debut a Adinei Ștefănescu. Potrivit reprezentanților muzeului, expoziția sărbătorește amintirea satului bănățean de altădată, un loc idilic, de reîntoarcere la copilărie.

România

Camera Deputaților va lucra în sistem mixt
Şedinţele Camerei Deputaţilor se vor desfăşura şi prin mijloace electronice, în sistem mixt, până la sfârşitul sesiunii parlamentare, potrivit AGERPRES. 1

Ştiri din Timiș

USR Timiș, replică pentru Cristian Moș: „Din informațiile noastre, se pregătește să candideze la CJT, ca iepure al PSD”
Cristian Moș a criticat, prima dată pe rețelele de socializare și pe urmă și asumat oficial, Alianța Dreapta Unită, în mod special cu trimitere la Dominic Fritz și Alin Nica, candidații la Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș ai acesteia. Acum, în replică, reprezentanții USR Timiș susțin că gestul lui Moș este motivat de o presupusă intenție de-a acestuia de a candida la rândul său pentru președinția CJT. 3

Ştiri din Timiș

Liviu Stănescu a scăpat de cutremure, război și febră tifoidă. Aventuri din 111 țări, relatate în cartea „Am fost la capătul lumii”
Liviu Stănescu a vizitat 111 țări. A trăit marele cutremur din Nepal, de 8,1 grade pe scara Richter, pe cel din India, de 7,4 grade, și prima zi a războiului civil din Kenya, s-a îmbolnăvit de febră tifoidă în Iran. Multe dintre aceste aventuri se regăsesc în paginile cărțile sale, dar și în fotografiile expuse, în premieră, în cadrul unei expoziții care va avea loc la Muzeul de Artă din Timișoara.

Ştiri din Timiș

ITM a controlat mai multe brutării din Timiș: muncă la negru și amenzi pentru condițiile de muncă
Zeci de brutării din județul Timiș au fost controlate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) în perioada 9-12 aprilie. Printre problemele găsite de inspectori se numără negarantarea în plată a salariului minim și nepurtarea echipamentului individual de protecție.

Sănătate

Astenia de primăvară: tranziția care ne dă bătăi de cap
Pentru mulți dintre noi, venirea sezonului cald ne aduce o serie de simptome și manifestări fizice neplăcute. Fie că e vorba de oboseală, lipsă de motivație ori epuizare și tristețe, astenia de primăvară e un fenomen des întâlnit în rândul populației.

Mapamond

Mai multe persoane înjunghiate într-o biserică din Sydney
Patru persoane beneficiază de îngrijiri medicale, după ce un bărbat a înjunghiat mai multe persoane într-o biserică din Wakeley, potrivit AGERPRES. UPDATE. Un adolescent arestat 1

Ştiri din Timiș

La Timișoara, cei care abandonează deșeuri cu mașina ar putea rămâne fără ea
Primăria Timișoara anunță că a încheiat un protocol de colaborare cu tripartit prin care să încerce descurajarea fenomenului de abandon de deșeuri. Astfel, cetățenii prinși că abandonează deșeuri cu ajutorul mașinii ar putea rămâne fără aceasta, în anumite condiții, până nu plătesc taxele aferente. 1

Ştiri din Timiș

Zeci de copaci uscați și bolnavi din Pădurea Verde vor fi tăiați
Primăria Timișoara anunță că zeci de copaci din Pădurea Verde – cei uscați, bolnavi sau loviți de fulger – vor fi tăiați în perioada următoare, pentru că în prezent aceștia reprezintă un pericol pentru cetățeni. 4

Eveniment

Peste 150 de șoferi testați de droguri și alcool, toți „curați”, într-o razie făcută în Timiș
Prevenția a fost motivul pentru care sâmbătă și duminică, între orele 20-00, poliţiştii rutieri, împreună cu agenți ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, polițiști ai Biroului Siguranță Școlară și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timișoara, au oprit zeci de mașini în Timișoara și Lugoj.

Ştiri din Timiș

Cristian Moș, dezamăgit de direcția în care o ia USR: „A devenit oficial un partid «toți la fel»”
Cristian Moș, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș și membru important în USR Timiș, spune că este dezamăgit de direcția în care a luat-o partidul. Se referă, în mod special, la Alianța Dreapta Unită și la colaborarea cu Alin Nica. Moș spune că, administrativ, va rămâne în funcția pe care o deține, dar va lua, în cursul acestei săptămâni, o decizie în privința viitorului său politic. 21

Ştiri din Timiș

Vine frigul la Timișoara. Colterm dă drumul la căldură
Deși în ultimele zile Timișoara s-a confruntat cu temperaturi mai ridicate decât era de așteptat, urmează ca în perioada următoare să revină la temperaturi mai scăzute. Tocmai de aceea, și Colterm va relua furnizarea de agent termic începând de miercuri dimineață.

Mapamond

Iranul lansează o ofensivă diplomatică după ce a atacat Israelul cu zeci de drone și rachete
Iranul a lansat sâmbătă rachete şi drone asupra Israelului. După acest atac, Iranul a lansat o ofensivă diplomatică, purtând discuţii cu cel puţin nouă ţări cărora le-a transmis că obiectivul Teheranului era de descurajare şi că republica islamică va răspunde unor noi agresiuni israeliene, potrivit AGERPRES. 5

Ştiri din Timiș

Oja semipermanentă – Idei de manichiură în culorile sezonului
ADVERTORIAL. Paletele de ojă semipermanentă devin din ce în ce mai extinse, dar multe dintre femei se gândesc dacă să rămână conservatoare sau să-și facă unghiile într-o culoare neobișnuită.

Ştiri din Timiș

Instalație de climatizare, purificatoare și vitrine frigorifice noi, în hala de lactate din Piața Badea Cârțan
Piețe SA anunță că a finalizat o investiție de 800.000 de lei în hala de lactate din Piața Badea Cârțan. Instalația de climatizare a fost înlocuită cu purificatoare de aer, dar au fost cumpărate și vitrine frigorifice noi și a fost igienizat spațiul.

Ştiri din Timiș

Investiții record în modernizarea infrastructurii din Timișoara. Bulevarde reabilitate, flotă STPT înlocuită
Într-un oraș modern, infrastructura reprezintă punctul central al dezvoltării durabile, eficiente și sigure. În Timișoara s-a investit masiv în rețeaua de transport, proiectele fiind în diferite stadii de implementare. 16

Eveniment

Un timișorean care a condus fără permis și-a adus un prieten să spună că el a fost la volan. Cine l-a dat de gol
Un bărbat din Timișoara a fost depistat de polițiștii locali după ce a condus fără permis și a încălcat mai multe reguli rutiere, încercând apoi să dea vina pe un prieten. 4

Eveniment

O femeie de 80 ani a murit după ce a fost lovită de mașină în timp ce traversa strada, în Timiș
Un accident rutier grav a avut loc, duminică, la Chișoda. Din nefericire, o bătrână a murit în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. 3

Ştiri din Timiș

Transformarea Digitală si creșterea eficienței operaționale a companiilor
ADVERTORIAL. Pe fondul transformării digitale accelerate, Scribsoftware își reafirmă angajamentul de a inova și de a susține procesul de modernizare a companiilor prin soluții ERP avansate. Cu un parteneriat consolidat de peste 14 ani cu WinMENTOR, compania se poziționează ca un lider în adaptarea afacerilor la cerințele tehnologice contemporane.

Ştiri din Timiș

Florin Piersic jr, în triplă ipostază în comedia Romanian Psycho, la Teatrul Național din Timișoara
Duminică și marți seara, Teatrul Național din Timișoara prezintă a doua premieră a lunii aprilie. Cunoscutul actor Florin Piersic jr. revine pe scena Naționalului timișorean în calitate de dramaturg, regizor și interpret în comedia Romanian Psycho. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Bulevardul Cetății, închis pentru mașini, dar deschis „pentru comunitate”
Duminică, 14 aprilie, pentru câteva ore, bulevardul Cetății a fost închis complet traficului pe o bună parte pentru a fi organizat evenimentul „Străzi pentru comunitate”. În primul rând, spun oficialii, s-a dorit punerea în valoare, pentru întreaga comunitate, a bulevardului reabilitat recent. 31

Eveniment

VIDEO. Un șofer beat a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un TIR, la Șag
Un șofer în vârstă de 23 de ani a ajuns la spital în zorii zilei de duminică. El s-a urcat la volan beat și a provocat un accident în comuna Șag. 3

Ştiri din Timiș

Parcarea din Girocului este gata. Are aproape 90 de locuri
Primăria Timișoara anunță că parcarea cu 86 de locuri din Calea Girocului, de la intersecția străzilor Martir Ioan Stanciu cu Cosminului, a fost finalizată. 17

Eveniment

Șoferiță accidentată de o altă participantă la trafic, în Timiș
O femeie a ajuns la spital, sâmbătă, după ce a fost victima unui accident de circulație ce a avut loc nu departe de Timișoara. 4

Ştiri din Timiș

Filmul documentar „Biserici de lemn din România” va fi proiectat la Cinema Victoria
Biserici de lemn din Banat și Oltenia, adevărate capodopere arhitecturale, pot fi văzut într-un documentar realizat de o echipă independentă, ce va fi proiectat miercuri, 17 aprilie, de la ora 20, la Cinema Victoria din Timișoara.

Ştiri din Timiș

PUSL-ul lui Titu Bojin îl susține pe Simonis pentru președinția CJT
Cumva nesurprinzător, filiala din Timiș a Partidului Umanist Social-Liberal (PUSL), condusă de Titu Bojin, îl susține pe Alfred Simonis în lupta pentru președinția Consiliului Județean Timiș la alegerile locale din 9 iunie. 7

Eveniment

Patru nepalezi depistați de polițiștii de frontieră din Timiș când încercau să treacă fraudulos în Serbia
Alți migranți intrați legal pe teritoriul României au încercat să treacă ilegal în Serbia pentru a ajunge astfel într-un stat din vestul Europei. 3

Ştiri din Timiș

Antidot pentru bullying – conferință națională la Timișoara
Timișoara găzduiește Simpozionul Național „Antidot pentru bullying” – Modele de bună practică în grădiniță și școala primară. Evenimentul își propune să fie o platformă unde se vor dezbate cele mai importante probleme legate de violența în școli. De asemenea, se dorește și conștientizarea și informarea cu privire la fenomenul de bullying în rândul cadrelor didactice din învățământul primar și preșcolar. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Food Truck Festival aduce peste 25 de vanuri cu preparate internaționale, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Iulius Town devine epicentrul aventurii culinare, cu delicii din toate colțurile lumii, în acest weekend. Food Truck Festival se întoarce cu o ediție de primăvară, și aduce muzică, atmosferă vibrantă și arome senzaționale! Pregătiți-vă simțurile pentru un festin culinar incredibil, unde aromele autentice și gusturile excepționale se îmbină într-un „dans” delicios.
TIMIȘOARA Vremea

Agenda

Punctele de difuzare Agenda PubliTim
După ce cele două branduri cu tradiție din partea de vest a țării s-au unit, vă prezentăm punctele de distribuție de unde puteți cumpăra noul format Agenda PubliTim.
Urmareste-ne pe:

Top Articole

Ultimele comentarii

Angajari TION

SC VALCON DIFFUSIONE MODA SRL ANGAJEAZĂ:

Angajari TION

Angajăm operatori curățenie (băieți–fete)

Angajari TION

SC IMP ROMANIA IND.CO SA (lider pe piata in producerea vatelinei ) angajam

Angajari TION

Angajam Quality Engineer

Angajari TION

FIRMA DE INSTALATII angajeaza

Cariere de Poveste

Laura Chiriță, designer vestimentar: „În perioadele grele mă agățam de viziunea pe care o aveam pentru viitor”

Capitală Culturală

„Totalitate florală”, expoziția artiștilor plastici timișoreni din Asociația Romul Ladea

Horoscop

HOROSCOP săptămâna 15-21 aprilie 2024

JOCURI FLASH

Utile

Se ia apa luni pe câteva străzi din Timișoara

Utile

Lucrările SDM în Timișoara, luni, 15 aprilie

Utile

Întreruperile de curent din Timișoara și județ, în săptămâna 15 - 21 aprilie

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 aprilie 2024, în Timișoara?

Capitală Culturală

Neda Ukraden și Magazin cântă la Banaton Fest, în Piața Victoriei din Timișoara

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici